sâmbătă, octombrie 12

Sport

Nadia Comăneci – sportiva care a ridicat gimnastica la rang de artă
Sport

Nadia Comăneci – sportiva care a ridicat gimnastica la rang de artă

Ce s-ar mai putea scrie sau spune despre Nadia Comăneci? Pe parcursul celor 46 de ani (se împlinesc în iulie, anul acesta) de când Nadia a devenit "zeiţa de la Montreal", s-au scris mii de articole în presă, numele ei a fost rostit în mii de emisiuni radio sau de televiziune, s-au făcut filme, reportaje radio sau tv despre ea. Uneori mi se pare (ni se pare) că ştiu (ştim) totul despre ea.Nu-mi propun să fac o biografie a marii sportive şi a performanţelor sale - am făcut acest lucru de multe ori, în calitate de jurnalist, au făcut-o şi alţi colegii de-ai mei. Aleg să scriu despre ce înseamnă Nadia pentru mine - atât ca sportiv, cât şi ca om.În 1976, când Nadia evolua la diferite aparate (bârnă, paralele, sol) în sala Forum din Montreal, eram cam de vârsta ei (Nadia e născută în 1961, eu - ...
Ivan Patzaichin- un mare campion, un om sensibil, bun şi foarte modest, un prieten de nădejde
Sport

Ivan Patzaichin- un mare campion, un om sensibil, bun şi foarte modest, un prieten de nădejde

Despre sportivul şi multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin s-au scris multe, de nenumărate ori. Am scris şi eu, în calitate de ziarist. Acum mă refer la OMUL Ivan, scriind în calitate de prietenă a lui. În septembrie 2012, am mers la un concert în Hard Rock Cafe, din Parcul Herăstrău. Eram bucuroasă că îl voi revedea pe vechiul meu prieten Leo Iorga, care urma să cânte cu formaţia Pacifica. Înainte de începerea concertului, m-am dus în "backstage" (adică în spatele scenei, pe româneşte), ca să-l rog pe Leo să îmi acorde un interviu. El mi-a spus să vin în pauza dintre cele două "reprize" muzicale. Când prima parte a concertului s-a terminat, m-am dus în spatele scenei pentru interviu, "înarmată" cu reportofon şi aparat de fotografiat. Şi, surpriză! Când am ajuns acolo, i-am găsit pe a...
Sport
Sport

Sport

Iubesc sportul de când eram copil. Am făcut sport în copilărie, dar nu de performanţă, ci doar din plăcere. Am jucat în echipa de volei, am fost şi în echipa de gimnastică ritmică a şcolii. Dar primul sport cu care "am făcut cunoştinţă" pe stadion a fost... fotbalul. De când aveam 5-6 ani, tatăl meu mă lua cu el la meciuri de fotbal, îmi explica poziţiile jucătorilor - fundaş, mijlocaş, atacant - şi rolul portarului. Mai târziu am "descoperit" tenisul şi gimnastica. Aveam nouă ani când urmăream, tot împreună cu tatăl meu, meciurile din finala Cupei Davis de la Bucureşti, atunci aflând cine sunt Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. După câţiva ani, admiram evoluţiile spectaculoase ale Nadiei Comăneci (aveam cam aceeaşi vârstă ca şi ea) la Montreal. Cred că sportivii români - care ne-au făcut şi ...