joi, februarie 6

După cinci ani, alţi „Paşi prin viaţă”

Volum 2 Marina Badulescu Pasi in Viata
foto: https://www.facebook.com/ PASIPRINVIATA.carte.MarinaBadulescu

„Niciun drum nu este fără întoarcere. Nici măcar drumul prin viaţă. Mereu ne putem întoarce de unde am plecat, la oameni dragi, în locuri dragi”. Aşa îmi începeam discursul de la ora festivă din ultima zi de facultate. Deşi au trecut aproape 40 de ani de atunci, a rămas valabil ceea ce spuneam.

Mi s-a întâmplat de multe ori să revin în locuri pe unde m-au purtat paşii în copilărie, în adolescenţă ori în tinereţe. M-a bucurat orice revedere a acelor locuri sau a oamenilor pe care i-am întânit acolo.

Iată că după cinci ani, m-am întors la a scrie literatură şi la „Paşi prin viaţă” – romanul pe care l-am publicat în noiembrie 2019. Când l-am scris, nu m-am gândit la o continuare a acestuia. Dar după lansarea lui, am primit multe mesaje ale cititorilor, care îmi spuneau cât de surprinşi au fost să se regăsească în personajele mele şi că acel final al primului volum nu poate fi sfârşitul poveştii, ea trebuie să continue: „Hai, scrie o continuare! Vrem să aflăm ce se mai întâmplă cu personajele!”.

Ei – cititorii – mi-au dat imboldul şi încrederea de a continua. Am început să schiţez firul naraţiunii, păstrând personajele din primul volum, dar şi creând altele. A fost puţin ciudat, pentru că naraţiunea mi se desfășura în minte ca şi cum ar fi fost episoadele unui film serial pe care nu le văzusem, dar îmi doream să le văd şi mi le imaginam.

Pasi in Viata Lansare Mariana Badulescu
foto:    facebook.com/ PASIPRINVIATA. carte.MarinaBadulescu

Ce m-a inspirat în inventarea altor personaje, dar şi în continuarea poveştii personajelor din primul volum? Faptul că drumul fiecărui om prin viaţă este, de fapt, o înşiruire de întâmplări.

Iar întâmplările din ambele volume pot fi ale mele, ale voastre, ale oricui. Cu naivităţi, momente caraghioase, clipe dramatice, emoţie, iubire, singurătate, gelozie, teamă, fericire, conflicte, despărţiri. Sună cunoscut?

Am încercat, şi în al doilea volum, să creez alţi „pași” prin viața pe care o trăim şi care ne surprinde mereu. Ne oferă bucurii sau tristeţi, finaluri sau începuturi.

Continui să cred că fiecare cititor se poate regăsi în paginile cărţii, pentru că ea parcuge toate perioadele trăite de un om – anii copilăriei, cei ai adolescenţei, trece prin perioada tinereţii, străbate vârsta maturităţii şi ajunge spre ceea ce numim vârsta a doua (sau a treia?).

Nu m-am abătut de la ideea care m-a condus şi în primul volum: doar valorile esenţiale ale existenţei noastre – familia şi prietenia – ne pot aduce liniștea sufletească, pacea interioară.

Asfel, a apărut al doilea volum „Paşi prin viaţă”, lansat în noiembrie 2024.
coperta Primii Pasi in Viata volumul 2

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *