marți, februarie 20

Mihai Constantinescu – un artist care a trăit toată viaţa într-o „lume minunată”

Mihai ConstantinescuMihai – o minune de om, un muzician talentat şi iubit, un artist admirabil. Iar eu am avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi prietenă. De curând a fost 4 ianuarie – ziua în care era născut Mihai… Nu aş putea cuprinde într-un singur text toată activitatea lui artistică. Şi nici nu mi-am propus să fac acest lucru. Am scris despre artistul Mihai Constantinescu de multe ori, în calitate de ziarist. Aici, pe blogul meu, voi scrie despre omul din spatele artistului.

Îmi amintesc – cu mult drag, dar şi cu nostalgie – momentul în care l-am întâlnit prima dată. Eram elevă în clasa a V-a sau a VI-a când am mers cu părinţii mei, pentru prima dată, la un concert unde cânta el – la Sala Polivalentă. La acea vreme, concertele nu erau doar ale unui singur artist. Un concert reunea o pleiadă de artişti valoroşi şi talentaţi. Atunci i-am admirat, cântând pe scenă, pe Marina Voica, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Mihaela Mihai, Marius Ţeicu, Angela Moldovan şi mulţi alţii…

Ştiu că atunci Mihai a cântat şi un cântec împreună cu Olimpia Panciu – „ O cutie de carton”, apoi Olimpia a cântat melodiile „Am vrut să fiu artistă” şi „Păpuşa”. Îmi amintesc bine că aveam un buchet de flori pe care voiam să i-l dăruiesc Olimpiei. Dar după ce momentul ei muzical s-a încheiat, n-am avut timp să ajung din sală până la scenă pentru a i-l dărui. Deja intrase Mihai pe scenă şi cânta.

L-am ascultat cântând, între altele, o melodie cu versuri dintr-o poezie a lui George Topârceanu („Balada unui greier mic”), pe care o ştiam de la şcoală – „Cri-cri-cri,/ Toamnă gri,/Nu credeam c-o să mai vii…”. A cântat şi „Anotimpuri”, „Un zâmbet, o floare”, „Ce faci tu” .

Mihai Constantinescu cu OlimpiaAm stat cuminte cât timp a cântat, la marginea scenei, aşezată pe o treaptă a scării. Gioni Dimitriu – artist al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” – m-a văzut şi m-a chemat aproape de el. „De ce stai lângă scenă, fetiţo?” – m-a întrebat. „Vreau să-i dau aceste flori Olimpiei” – am răspuns. „Du-te în culise! Vezi uşa aia? Intră acolo şi o găseşti pe Olimpia. Dacă te întreabă cineva de ce ai intrat, spune că te-a trimis nea Gioni!” – a spus artistul. I-am urmat indicaţiile şi am ajuns în culise. I-am dat florile Olimpiei, care mi-a oferit un autograf. Apoi m-am îndreptat spre Marina Voica, am primit autograf şi de la această mare artistă. L-am văzut, puţin mai departe, pe Mihai, care terminase momentul muzical pe scenă. Era aşezat pe un scaun şi, ţinându-şi mâna stângă în mâna dreaptă, spunea „Auuu, degetele mele! Doamne, ce rău mă dor!”.

Am întrebat-o pe Marina Voica ce a păţit Mihai şi mi-a explicat că artistul tocmai îşi prinsese mâna între balamalele unui scaun din culise (erau nişte scaune din lemn, asemenea celor din unele teatre ori cinematografe, având partea de jos prinsă de spătar cu nişte balamale). M-am apropiat de el, îngrijorată. M-a privit şi a spus: „Ce faci? Cum ai ajuns aici?”. „M-a trimis nea Gioni”, am răspuns – aşa cum stabilisem cu Gioni Dimitriu -, apoi l-am întrebat dacă îl doare mâna. „Da, mă doare”, mi-a răspuns. Tristă, i-am zis: „Offf, ce păcat! Aş fi vrut un autograf, dar cred că nu mi-l poţi da, pentru că te doare mâna dreaptă…” – la acea vreme, copil fiind, atât mă ducea capul să-i spun. Mihai nu s-a supărat, ba chiar mi-a zâmbit. „Hai, dă-mi carneţelul tău, să-ţi dau dau un autograf – puţin mai urât, poate -, dar ţi-l dau. Cum te numeşti?”, m-a întrebat. „Marina”, am răsuns. Şi Mihai mi-a scris în agenda pe care i-o dădusem „Pentru Marina, Mihai, cu drag”. Îmi pare rău că nu mai am acea agendă… S-a pierdut, cumva, la cutremurul din 1977…

 

Am continuat să merg la concertele lui şi în anii următori. Deja se lansase acel trio pe care l-am iubit, alcătuit din Mihai, Olimpia şi Marius.

Marius Olimpia Mihai

Sau – cum erau versurile unui celebru şlagăr lansat de ei – „Marius, Olimpia şi Mihai/De trei ori cântec, trio tinereţe/De trei ori zâmbet şi deloc tristeţe/Marius, Olimpia şi Mihai”… Ce succes a avut acest trio! Erau atât de frumoşi, de tineri şi de veseli! Şi emanau o bună dispoziţie contaminantă!

Lansare O lume minunataProbabil că melodia cea mai cunoscută a lui Mihai este „O lume minunată”, pe care a compus-o pentru copii. Mihai iubea foarte mult copiii, iar ei au simţit acest lucru, înconjurându-l mereu în concerte, aducându-i flori şi cântând cu el.

A venit, însă, după nişte ani, un alt moment. De fapt, o pauză lungă în care nu am mai putut merge la astfel de concerte, pentru că artiştii din „vechea gardă” a muzicii uşoare n-au mai apărut la Sala Polivalentă. Venise vremea în care erau promovate doar noile nume din muzică – acelea care au apărut după 1990. Artiştii care aduseseră bucurie oamenilor, prin muzica lor, înainte de 1990, au fost, o vreme, într-un con de umbră. Nu mai apăreau în spectacole, nici la emisiuni de televiziune ori la radio… Muzica uşoară – considerau unii – nu mai era la modă. La modă, în opinia lor, erau doar soliştii şi trupele dance, cele etno, mai târziu cele hip-hop. Bineînţeles, nu era vina artiştilor ori a trupelor nou apărute, ci doar a celor care făceau această „diferenţiere” şi difuzau la radio ori la televiziune doar ce li se părea lor „comercial”.

Nu am înţeles niciodată de ce e nevoie să elimini un gen muzical pentru a introduce altul sau altele, nici de ce e nevoie să înlături un artist/nişte artişti în favoarea altor artişti. Cred că este destul loc sub soare pentru toţi artiştii, chiar dacă sunt din diferite generaţii. Şi, până la urmă, fiecare artist şi fiecare trupă au publicul lor. Vedeam, atunci, ce se întâmpla în străinătate – faptul că apăruse Britney Spears nu „ştirbea” cu nimic succesul Madonnei, de exemplu.

Acest moment al… „diferenţierii” între artişti l-a marcat profund pe Mihai. Am aflat părerea lui abia după ce am devenit ziarist. L-am sunat într-o zi şi l-am rugat să facem un interviu. Amabil – ca de obicei -, Mihai a răspuns invitaţiei mele şi a venit la mine acasă. Îmi era vecin de cartier, locuia pe strada de lângă blocul în care locuiesc meu. După ce a intrat în casă, nu a „scăpat” până nu i-a dat autograf fiului meu, Dan, apoi a stat puţin de vorbă cu mama – care o cunoştea pe sora lui Mihai.

autograf MIhai

Cum a ieşit acest interviu – de suflet, aş putea spune, pentru că Mihai a fost, ca de fiecare dată, foarte sincer – puteţi vedea în continuare.

Interviu cu Mihai Constantinescu, publicat în ziarul AZI din 9-10 martie 2002

Interviu ziar Mihai

          „Voi continua să scriu muzică şi să cânt, deşi unora nu le convine”

Mihai Constantinescu este, fără îndoială, unul dintre cantautorii de marcă ai muzicii uşoare româneşti. De-a lungul anilor, a dat viaţă unui număr de peste 200 de şlagăre, fredonate de copii, de tineri şi de adulţi – în egală măsură. Este absolvent de educaţie fizică şi sport, iubeşte enorm copiii şi animalele.

– Fac parte din generaţia care ţi-a ascultat melodiile atât în adolescenţă, cât şi la maturitate. Numărul melodiilor care poartă semnătura ta este foarte mare, înregistrările radio şi tv sunt numeroase. Şi totuşi, te văd şi te ascult cam rar. De ce?

– E un răspuns foarte simplu. S-a schimbat total optica. În afara posturilor naţionale de radio şi televizune, niciun alt post nu este interesat de noi, de artiştii care zeci de ani am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a ridica nivelul şi calitatea muzicii româneşti. Cei foarte tineri, care acum au 20 şi ceva de ani, în 1990 aveau între 10 şi 16 ani, deci e greu să-şi amintească la ce regim eram supuşi noi, artiştii, până în decembrie 1989. În ciuda faptului că ni se cenzurau textele şi ni se condiţionau apariţiile, am reuşit să facem, totuşi, ceva bun – am scos sute de şlagăre, am descreţit frunţile oamenilor, le-am adus bucurie în suflete. Aceşti oameni, între 35-45, chiar 50 de ani sunt publicul nostru. Ei ne cunosc melodiile, ne opresc pe stradă şi ne întreabă de ce nu mai cântăm. Răspunsul? Pentru că nu suntem lăsaţi. De ce? Se invocă tot felul de motive ridicole – că am cântat pe teme comuniste, că suntem prea bătrâni, că muzica noatră e depăşită. Arta, însă, nu e condiţionată de vârstă.

– Recent ai lansat două albume – „Samba, samba” şi „Cântece de iarnă” – care cuprind melodii moderne, frumoase, construite după „reţeta” şlagărului. Nici pe acestea eu nu le-am prea auzit şi nici nu le-am prea văzut prin rafturile magazinelor de profil…

– Ştiu. Problema pe care o ridic eu este asta. Oare patronii posturilor de televiziune particulare, care fac parte din generaţia mea, a noastră – a artiştilor care sunt daţi la cutia de gunoi – de ce acceptă această atitudine a angajaţilor lor? Am fost, personal, la posturi de radio, cu albumul meu, l-am dat spre ascultare, stabilind să primesc un răspuns telefonic. În care să mi se răspundă „da” sau „nu”. Nimeni n-a avut bunul simţ, nivelul minim de respect de a face acest lucru. Nu oblig pe nimeni să mă placă, dar nici nu accept să fiu călcat în picioare de nişte tineri neinstruiţi, needucaţi, care habar n-au despre ce e vorba când spui „muzică”.

Difuzarea şi promovarea melodiilor, a videoclipurilor, a abumelor se plăteşte… Cine nu plăteşte e dat la o parte. Nu am nimic împotriva tinerilor, există multe voci care mi se par bune. Mă întreb, însă, care dintre ele va rezista 30 de ani, 20 de ani, 10 ani? Multe dintre aceste apariţii sunt trecătoare, pentru că nu se bazează pe studii, pe talent, ci doar pe sponsorizarea şi simpatia unei case de discuri producătoare.

Pe unii dintre aceşti tineri i-am invitat la mine acasă şi le-am pus să asculte melodii scrise de mine. I-am întrebat: „V-ar plăcea să auziţi muzica asta?”. Răspunsul a fost „Da, dar unde o găsim?”. Nicăieri, pentru că până şi vânzătorii de la magazinele de specialitate ne sabotează, ne scot albumele din rafturile de vânzare. Iar când întrebăm ce e cu CD-ul sau caseta noastră, primim răspunsuri standard: „Nu merge, nu se vinde”. De ce nu se vinde? Vă spun eu, pentru că nu e promovat.

Avem şi noi cântece care nu sunt cu nimic mai prejos decât ceea ce se difuzează zi de zi, până la saturaţie. Numai că aceste cântece nu sunt auzite de nimeni.

Mihai Constantinescu

– Există, totuşi, anumite posturi de televiziune, dar şi de radio, redactori muzicali cu care voi, artiştii din generaţia ta, aţi colaborat ani la rând, care vă cunosc potenţialul artistic. De ce nu colaboraţi cu ei şi acum?

– Este adevărat că unii dintre redactorii muzicali de acum sunt oameni din generaţia noastră, cu care am colaborat multă vreme, dar, din nefericire, şi ei s-au schimbat. Au uitat că prin evoluţia noastră în emisiunile lor şi-au făcut un nume. Toţi erau atunci la început – mă refer la anii 70 –  şi voiau să aibă în emisiunile lor artişti iubiţi de public. Noi puteam sau nu să acceptăm propunerea lor. Dar am acceptat-o, am venit cu muzică scrisă de noi, cu texte scrise de noi şi i-am făcut un nume redactorului sau realizatorului de emisiuni. Problema, în artă, e ca şi în sport –  joacă nişte băieţi pe teren, aleargă de le sar capacele, câştigă meciul sau campionatul, iar cel lăudat e clubul. O fi corect? O fi normal?

– Acum sunt la modă spectacolele gratuite, organizate în Piaţa Constituţiei, în Piaţa Universităţii, în parcuri şi alte zone deschise. Tu nu participi la astfel de manifestări. De ce?

– Tinerii de acum sunt total diferiţi de tinerii de acum 10 sau 20 de ani. Nu mai respectă arta, nu înţeleg că muzica e un act de cultură. Un motiv ar fi aceste spectacole gratuite, în aer liber, sponsorizate de firme, unde aceşti copii vin să se întâlnească ori cu iubita, ori cu gaşca, să bea ceva, să discute, nici nu se uită spre artişti. Păi mai bine stăteau acasă să joace table… Cine are interes ca tineretul român să fie prostit de nişte alţi copii care fac aerobic pe scenă şi-şi zic trupă dance sau de nişte needucaţi care rostesc pornografii în gura mare şi-şi zic trupă hip-hop sau „de cartier”? Aceste texte vulgare au un impact fantastic asupra tinerilor, iar efectul este negativ. Nu de mult, am auzit o fetiţă de 9 ani cântând „Sexy, sexy, ştiu că mă vrei”. Biata copilă habar nu avea ce spune, dar ea ştia cântecul ăsta pentru că îl auzise la radio. Este jenant, dacă nu de-a dreptul ruşinos. Cât despre trupele dance, le invit să cânte de-adevăratelea, nu să danseze cu gura deschisă şi cu microfonul în mână, făcând playback.

În ceea ce priveşte festivalurile, e multă vreme de când nu mai particip la niciunul. Ultima oară a fost în 1996. De fapt, ce rost are să particip, când toţi ştiu dinainte cine câştigă? Imaginaţi-vă concurenţii aliniaţi la start, într-o probă de atletism. Dacă ar şti de la început că aleargă degeaba, ar mai concura?

– Este a doua oară, în discuţia noastră, când faci analogie între muzică şi sport. Ştiu că eşti sportiv prin pregătire, dar eşti artist profesionist. A existat vreun moment în care ai regretat că ai ales muzica în defavoarea sportului?

– Nu întâmplător fac comparaţie între muzică şi sport, pentru că ambele se bazează pe competiţie. Nu regret nicio clipă că am renunţat la activitatea sportivă în favoarea muzicii, pentru că satisfacţiile au fost mari şi voi continua să scriu muzică şi să cânt, deşi unora nu le convine. În muzica românescă există artişti care pot să cânte, ştiu să cânte şi nu admit să li se închidă uşa în nas. Ştiu că există unii care nu ne vor, care intenţionat ne marginalizază. Am simţit acest lucru când am fost într-un turneu la Cluj, unde un băiat de la un post de radio local mi-a solicitat un interviu. Eu i-am spus că i-l acord cu mare plăcere, dar întâi să verifice, la şefii săi, dacă interviul va fi difuzat, ca să nu ne pierdem timpul degeaba. S-a dovedit că am dreptate – băiatul a sunat la redacţie  şi apoi mi-a spus, ruşinat, că pe şefii lui nu-i interesează artişti români. Aşadar, cineva ne exclude. Îi propun acelui cineva să-i cheme pe toţi artiştii la Tribunal şi să ni se intenteze proces pentru că ştim să cântăm şi vrem să cântăm.

Mihai Constantinescu

PS Au urmat şi alte interviuri pe care le-am făcut cu Mihai, iar ultimul (nu mă gândeam, în acel moment, că va fi cel din urmă) a fost în 2016… Îl voi prezenta şi pe acesta, la un moment dat. Tot aici, pe blogul meu.

Surse foto – https://www.facebook.com/mihai.constantinescu4, https://www.facebook.com/profile.php?id=100044183421635, https://www.youtube.com/

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *