De ce am ales acest titlu? În primul rând, pentru că iubesc foarte mult piesa „Când vine seara” a lui Dan Iagnov (dar ceea ce scriu acum nu se referă la Sanda Ladoşi, care cântă această piesă, ci la o trupă rock). În al doilea rând, pentru că îmi plac serile cu muzică bună. Şi – nu în ultimul rând – pentru că în seara de 23 martie 2024 aceste lucruri s-au îmbinat în mod fericit – am fost prezentă la o lansare de album a unei trupe care îmi place. De fapt, a fost o lansare-concert, care a durat mai bine de două ore. Mă refer la albumul „Noi fără 2” al trupei Taylor.
În general, nu sunt prea „darnică” atunci când este vorba despre aprecieri (poate pentru că sunt mamă de băiat şi am… „ochi de soacră”). Spun – şi, mai ales, scriu – aprecierile doar atunci când chiar îmi place un artist ori îmi place o trupă. Iar trupa Taylor îmi place!
Pe Codruţ Croitoru – cel care este nu doar solistul vocal al acestei trupe, ci şi compozitor, chitarist, orchestrator şi „sufletul” care îi mobilizează pe membrii formaţiei – îl cunosc de mulţi ani.
Codruţ este un muzician foarte tânăr (cam de aceeaşi vârstă cu fiul meu!), dar şi foarte talentat. Absolvent al Liceului de Artă din Pitești și apoi al Universității Naționale de Muzică din Bucureşti (secția compoziție pop), Codruț a pășit cu dreptul în muzica pop si rock autohtonă.
În urmă cu doi ani (2022), am fost la evenimentul organizat, tot în luna martie, pentru lansarea primului album al trupei Taylor – „Dincolo de măşti”. Am remarcat de atunci faptul că melodiile nu aveau „text”, ci „versuri”.
Acelaşi lucru l-am remarcat şi acum, când au lansat al doilea album. Melodiile trupei Taylor au nu doar muzică bună, ci şi versuri adevărate – unele mai vesele, altele mai profunde. Iar acest lucru nu e deloc de neglijat într-o vreme în care auzim tot felul de cântece în care „floare” rimează cu „soare”/ „mare”, „afară” rimează cu „vară” şi… cam atât. Nu, versurile pieselor pe care le cântă trupa Taylor sunt gândite şi transmit emoţie… Ceea ce este foarte important!
Pe noul album – „Noi fără 2” – sunt 15 piese, toate compuse de Codruţ. Între ele, se află melodia „Lumina din ochii tăi” (compusă tot de el, pe versuri semnate de compozitor şi de Loredana Harabagiu). Am amintit, în primul rând, această piesă, pentru că ea a beneficiat de aportul solistic al unicei Dida Drăgan (ce mare artistă!), care a cântat alături de trupa Taylor într-un mare spectacol care a avut loc la Sala Palatului, în luna octombrie 2023.
Alte melodii care îmi plac de pe acest album? E greu să aleg… Cred că îmi plac toate, dar mai amintesc nişte titluri – „Aș vrea să vii”, „Vorbe-n vânt”, „Ne-am săturat”, „Mereu amândoi”…
Nu pot să nu-i menţionez pe toţi membrii trupei, care sunt extraordinari: Codruţ Croitoru – solist vocal, chitară, synth; Florian Laghia – chitară (are nişte solo-uri senzaţionale!); Victor Iovan – chitară bass; Marius Vintilă – tobe; surorile Alexia şi Bianca Ștefan – backing vocals (ce voci superbe!).
Trebuie să mai spun că versurile pieselor sunt semnate de Marius Ionescu, Codruţ Croitoru, Loredana Harabagiu Ardeleanu, Alexandru Marin, Cristi Nicolau.
Le mulţumesc membrilor trupei Taylor pentru că atunci „când a venit seara” de 23 martie, au reuşit s-o transforme într-o seară minunată! Le mulţumesc şi pentru un album foarte interesant şi oricând ascultat cu plăcere, pentru că au prezentat publicului nu doar muzică de calitate, ci şi versuri care te îndeamnă la reflecţie, pentru energia şi emoţia/vibraţia pe care le transmit prin piesele lor.
Felicitări, Taylor! Şi mult succes!
Vă invit să ascultaţi acest album! Alte detalii despre album şi cum îl puteţi procura puteţi să aflaţi pe pagina de Facebook a trupei Taylor.
***
Ce spun ei despre… ei: „Taylor reprezintă o oază, o uşă deschisă tuturor celor ce vor să îi calce pragul pentru a îndrăzni să respire, să iubească, să plangă, să zâmbească, să se bucure, să se revolte, să gândească, (…) să rămână umani şi să traiască”.
Surse text: https://taylorofficial.ro/, https://www.facebook.com/taylorband/, https://taylorofficial.bandcamp.com/album/noi-fara-2-album, https://www.facebook.com/codrut.croitoru, https://www.codrutcroitoru.ro/