Ce s-ar mai putea scrie sau spune despre Nadia Comăneci? Pe parcursul celor 46 de ani (se împlinesc în iulie, anul acesta) de când Nadia a devenit „zeiţa de la Montreal”, s-au scris mii de articole în presă, numele ei a fost rostit în mii de emisiuni radio sau de televiziune, s-au făcut filme, reportaje radio sau tv despre ea. Uneori mi se pare (ni se pare) că ştiu (ştim) totul despre ea.
Nu-mi propun să fac o biografie a marii sportive şi a performanţelor sale – am făcut acest lucru de multe ori, în calitate de jurnalist, au făcut-o şi alţi colegii de-ai mei. Aleg să scriu despre ce înseamnă Nadia pentru mine – atât ca sportiv, cât şi ca om.
În 1976, când Nadia evolua la diferite aparate (bârnă, paralele, sol) în sala Forum din Montreal, eram cam de vârsta ei (Nadia e născută în 1961, eu – în 1963). Îmi amintesc că eram în vacanţă la ţară, la bunica mea, care nu avea televizor. Dar pentru că numele Nadiei deja îmi devenise cunoscut, mergeam să urmăresc evoluţiile ei la nenea Haralambie – vecinul care locuia peste drum de bunica mea. Dacă vă întrebaţi „de ce?”, răspunsul e simplu – pentru că el avea televizor!
(Pentru cei mult mai tineri decât mine, poate părea incredibil faptul că într-o casă nu exista televizor. Dar în anii aceia, la ţară, erau puţine familiile/persoanele care aveau televizor. Eu m-am adaptat foarte uşor condiţiilor din casa şi satul bunicii mele, chiar dacă eram… „crescută pe asfalt”, în Bucureşti, unde nu-mi lipsea nimic.)
Atunci am asistat la momentul în care pe ecranul panoului care afişa notele, după evoluţia Nadiei, a apărut… 1.00, deoarece computerul care afişa nota concurenţilor nu era programat să arate nota 10… Bietul computer a mai arătat aceeaşi imagine şi la alte evoluţii ulterioare ale Nadiei, la Montreal.
Şi tot atunci am devenit admiratoare a Nadiei, i-am şi scris! La acea vreme, ziarele o numeau „zâna de la Montreal”. Cred că merită această titulatură şi în prezent.
Un an mai târziu, în 1977, mama mi-a dăruit cartea „Nadia”, scrisă de Ioan Chirilă (jurnalist sportiv), care a apărut la Editura Sport-Turism. Am citit-o pe nerăsuflate! Am admirat fotografiile cu Nadia, în diferite etape ale vieţii şi pregătirii ei sportive de până atunci, am citit textul şi am subliniat unele paragrafe. Am reţinut, tot atunci, şi că antrenorii ei se numeau Bela şi Martha Karoly şi am văzut fotografii cu ei şi Nadia.
„Primul 10! Faimoasa lipsă de prevedere a computerului de la Montreal care nu şi-a programat nota zece. Un copil, Nadia Comăneci, l-a obligat, zâmbind, să-şi recunoască greşeala”, scria Ioan Chirilă în cartea care este şi azi la loc de cinste în biblioteca mea.
În acel an, Nadia a intrat în „Guiness Book”, cu prima notă 10 la gimnastică. După primul 10, au urmat alte şase note maxime pentru Nadia. La Montreal, Nadia noastră a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa. Ea a devenit prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs. Şi nu doar o dată, ci de mai multe ori.
sursa foto: https://www.facebook.com/NadiaComaneciOfficial/
„Era mult zgomot şi nu înţelegeam ce înseamnă acel 1.00 de pe tabela de marcaj. Una dintre colegele mele mi-a spus: ‘E un 10, dar nu îl pot afişa, au o problemă’. Nu am realizat că este un moment istoric.”, declara Nadia.
În palmaresul Nadiei se află cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene. Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene se ridică la 25, dintre care 16 de aur.
Nadia s-a retras din activitatea competiţională în mai 1984, când a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei, şi când a fost premiată cu Ordinul Olimpic „Colanul de argint” din partea preşedintelui de atunci al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.
În calitate de antrenor federal, funcţie pe care a îndeplinit-o în perioada 1984-1989, Nadia Comăneci a adus o însemnată contribuţie la pregătirea loturilor naţionale de gimnastică.
Nadia a plecat din România cu puţin timp înainte de decembrie 1989, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii. În 26 aprilie 1996, s-a căsătorit cu Bart Conner, dublu campion olimpic american la gimnastică, iar nunta/ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Caşin din Bucureşti. Locuind în apropiere, l-am luat pe fiul meu şi am asistat amândoi, de la distanţă, la nunta lor.
M-am bucurat când am aflat că în iunie 2006, Nadia Comăneci a devenit mama unui băiat – Dylan Paul.
După câţiva ani, am cunoscut-o, la Bucureşti, Nadia fiind invitată la o conferinţă de presă a Centrului FOCUS pentru copii dispăruţi (care a avut loc la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, pe care l-am absolvit în 1981). Atunci am cunoscut omul „din spatele” campioanei Nadia Comăneci – o persoană caldă, prietenoasă, care a răspuns oricărei întrebări puse de oricine (indiferent că era jurnalist sau admirator) şi care a dat mâna cu toată lumea şi s-a lăsat fotografiată de toţi cei care i-au ieşit în întâmpinare ori au dorit o fotografie cu ea. Am întâlnit-o şi când a inaugurat o clinică de caritate în Bucureşti, pentru ajutorarea copiilor orfani.
Nadia se implică de mulţi ani în diferite programe cu scop social-umanitar, atât în România, cât şi în SUA. În 2007 a lansat, în România, Fundaţia umanitară „Nadia Comăneci”, al cărei scop este acela de a ajuta tinerii sportivi dornici de performanţă, dar şi de a susţine alte activităţi umanitare. În 2009, fundaţia care poartă numele Nadiei a relansat păpuşa „Nadia”, cu sprijinul fabricii româneşti „Arădeanca”, acest eveniment fiind parte a programului social „10 pentru gimnastică”.
Campioana noastră a înfiinţat în Bucureşti şi o clinică medicală care îi poartă numele.
Lista premiilor şi a titlurilor primite de Nadia pe parcursul anilor e foarte lungă. Dacă le-aş aminti, mi-e teamă ca aş omite vreunul important, aşa că n-o s-o fac. Amintesc doar că World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO, şi faptul că în codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică există elemente de maximă dificultate care poartă numele Nadiei – „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”.
Nadia a publicat, în decembrie 2003, prima sa carte – „Scrisori către o tânără gimnastă”.
Mă bucur că sunt contemporană cu ea şi mă simt onorată pentru faptul că am cunoscut-o.
Îţi doresc mult succes în tot ceea ce faci, Nadia!
surse texte – volumul „Nadia” de Ioan Chirilă, Editura Sport-Turism; site-urile https://www.cosr.ro/, http://www.romgym.ro/
