În urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.
4.
„Uneori merg pe stradă ‘în pasul ştrengarului’. Cred că îl ştiţi, dar poate nu ştiaţi că se numeşte aşa. E pasul ăla săltat, în care ridici alternativ mâna şi piciorul opuse. Alteori trec pe vreo stradă pavată cu pietre mari, pătrate, şi sar pe ele ca şi cum aş juca şotron. Uneori mă plimb prin parcul Herăstrău şi când ajung la un loc de joacă al copiilor, dacă văd un leagăn liber, mă aşez câteva minute şi îmi iau elan mare, să ating bara de sus cu pantoful. Alteori desenez cu marker diferit colorat case, pisici şi flori (chiar şi pe spatele facturilor, indiferent că sunt sau nu plătite…).
Uneori sunt în faţa şifonierului căutând o eşarfă anume şi până o găsesc pe cea căutată, mai trag de alta şi o răsucesc, apoi sar peste ea ca şi cum aş sări coarda. Alteori îi surprind pe copii jucând fotbal în părculeţul de lângă bloc şi dacă le scapă mingea în afară, le-o trimit înapoi cu un şut nu tocmai potrivit pentru o doamnă. Şi ce dacă? Sufletul de copil din noi nu ‘moare’, indiferent ce vârstă am avea. Cred că asta e explicaţia faptului că ne jucăm atât de firesc şi cu atâta bucurie mai întâi cu copiii noştri, apoi cu nepoţii noştri, când devenim bunici. Putem avea o copilărie fericită toată viaţa, dacă vrem. Depinde doar de noi.
Dacă fiecare femeie, atunci când toacă zarzavatul pentru ciorbă, şi-ar imagina că face mâncare pentru păpuşi, nu i s-ar mai părea istovitor faptul că stă în picioare o oră-două curăţând, spălând şi tăind morcovii, ţelina, cartofii, pătrunjelul şi leuşteanul. Dimpotrivă, s-ar amuza.
Copiii aleargă ziua întreagă de colo-colo, stau în picioare, sar, fără să obosească. Pentru că le place, ei se joacă, se distrează. Dacă şi noi, adulţii, am face la fel – ca în joacă – treburile care ni se par plictisitoare sau istovitoare, ar fi altfel. Am fi mai zâmbitori, mai fericiţi. Hai să ne jucăm mai mult, cu o condiţie – să nu luăm viaţa în joacă! Viaţa e doar una, nu aveam alta. Deci s-o trăim frumos, cu zâmbet, cu bucurie, cu gând de copil.”
Apreciază si Împărtășește cu prietenii
