marți, decembrie 10

3 – 44 de gânduri

44 de Ganduri - Marina BadulescuÎn urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.

 

3.

 

„Privim în jurul nostru, în microuniversul în care locuim – numit ‘acasă’ -, şi vedem multe lucruri pe care le-am adunat în timp, dar pe care le folosim foarte rar sau poate nu le-am folosit niciodată. Haine, pantofi, parfumuri, farfurii, pahare, prosoape, lenjerie de pat, bijuterii, pixuri, produse cosmetice, lumânări parfumate, băuturi fine… Şi lista poate continua.

Din proprie experienţă, ştiu că în astfel de situaţii apar două explicaţii ale deţinătorilor de lucruri nefolosite. Prima – ‘acel lucru nu a fost necesar o vreme’. A doua – ‘anumite lucruri sunt păstrate pentru a fi folosite în ocazii speciale’. 

Pentru prima explicaţie am o regulă: dacă trece un an în care nu ai folosit un lucru, înseamnă că acel lucru nu-ţi trebuie (cu excepţia actelor şi a fotografiilor), aşa că mai bine îl arunci sau îl dăruieşti unei persoane căreia îi e necesar. Şi pentru a doua explicaţie am o regulă: putem face din orice zi o ocazie specială, pentru că fiecare zi din viaţa noastră e specială prin simplul fapt că e irepetabilă. Aşa că vă invit să puneţi pe masă în orice zi farfurii şi pahare noi sau scumpe, să îmbrăcaţi şi să încălţaţi hainele şi pantofii ‘de friptură’ (cum zic eu) în orice zi (dar ţinând cont de loc şi oră), să pulverizaţi un strop din cel mai bun parfum asupra voastră, să puneţi pe pat lenjeria nouă chiar dacă nu aveţi musafiri peste noapte, să folosiţi pixurile argintate sau aurite chiar şi atunci când scrieţi o simplă listă de cumpărături, să aprindeţi o lumânare parfumată şi să deschideţi o sticlă de vin bun chiar dacă nu e aniversarea nimănui din familie, să purtaţi bijuteriile care vă plac şi în zilele în care doar mergeţi în parc să plimbaţi copiii sau nepoţii.”

 

 

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *