miercuri, februarie 21

11 – 44 de gânduri

44 de Ganduri - Marina BadulescuÎn urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.

11.

„Fiecare om trece prin situaţii dificile. Uneori dramatice. Şi suferă mult. I se pare că nu va putea trece peste acel moment. Poate că plânge. Poate că nu doarme nopţi la rând. Poate că vrea să fugă departe de tot şi de toţi. Şi eu am avut astfel de momente. Nu a fost uşor. Şi mie mi s-a părut că s-a prăbuşit tot Universul peste mine. Şi eu am plâns, am suferit, am crezut că nu voi mai fi la fel cum eram înainte de…

Am convingerea că moartea persoanelor dragi e cea mai dramatică stare prin care trece fiecare dintre noi. Am trecut şi prin astfel de situaţii. Nu de puţine ori. Părinţii. Rude. Prieteni. Colegi. I-am pierdut la un moment dat. Uneori prea devreme şi prea neaşteptat. Dar am supravieţuit fiecărei pierderi. Nu fără lacrimi, nu fără suferinţă, nu fără golul lăsat în viaţa mea, în sufletul meu. Dar după o vreme, am înţeles că tot ce se întâmplă e firesc. Moartea, ca şi naşterea, fac parte din viaţă. Moartea încheie viaţa, naşterea începe viaţa. Între ele, e trăirea, e însăşi viaţa.

Dar, pe lângă situaţia despărţirii pământene de oameni pe care îi iubim, ne frământăm şi suferim şi din multe alte motive. Am fost tentată să scriu ‘din multe alte motive prosteşti’, pentru că aşa văd, în acest moment şi cu mintea de acum, acele ‘motive’.

Şi eu am suferit de multe ori din cauza unor oameni sau situaţii care, la acea vreme, mi se păreau importanţi/importante. Odată cu trecerea anilor, am înţeles că orice situaţie care ni se pare într-o zi catastrofală, după o vreme ne face să zâmbim (chiar şi amar), pentru că am avut ceva de învăţat din ea. Am plâns şi eu de ciudă că nu mi-a ieşit ceva aşa cum am sperat, am trântit uşi şi am spart pahare/farfurii, de nervi – pentru că unul/una m-a supărat. Am ‘jurat’ şi eu uneori că nu voi mai vorbi niciodată cu o persoană care m-a rănit sufleteşte.

Privind înapoi, presupun că sunt un om care poate ierta. Pentru că, între timp – mă refer la acele momente în care mă ‘rupeam’ definitiv de cineva -, am iertat. Cu unele persoane care m-au ‘lovit’ vorbesc şi acum. Nu am uitat ce au făcut, dar ţin cont de faptul că suntem oameni şi uneori greşim. Şi ei, şi eu. Dar cred că e foarte important ca, în momentul în care ne dăm seama că am greşit, să ştim să spunem ‘Iartă-mă!’.

Vă doresc să nu treceţi prin situaţii nefericite, dar dacă ele sunt provocate de răutăţi, de prostie, de invidie din partea unor persoane, să nu le transformaţi în… ‘calamităţi’. Uneori, când mă gândesc la situaţii petrecute în urmă cu 6-7-8 ani, când sufeream din cauza unor cuvinte sau fapte ale unor persoane, iar acum nu mai contează pentru mine, îmi dau seama că totul e trecător. Nu sunt de acord cu zicala aia care spune că ‘Timpul vindecă tot’. Nu, timpul nu vindecă nimic, pentru că nu e doctor. Ceea ce vindecă rănile sufleteşti este puterea gândului nostru, înţelepciunea noastră.

Fiţi înţelepţi, oameni buni! Când se întâmplă ceva care vă face să credeţi că se prăbuşeşte lumea peste voi, întrebaţi-vă dacă acel ceva o să conteze peste nişte ani.”

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *