Elvis Presley a fost al doilea artist pentru care am plâns, aflând că a murit. Primul fusese Toma Caragiu. Amândoi au murit în 1977, când aveam 14 ani. Despre marele actor român voi scrie cu altă ocazie. Acum mă voi referi doar la Elvis Presley.
Nu mai ştiu câţi ani aveam când l-am văzut prima oară pe Elvis la televizor. Dar ştiu ce melodie cânta – „Jailhouse Rock” – şi mai ştiu că era o emisiune de televiziune duminicală, difuzată pe la ora 13.00-14.00. Pe lângă faptul că mi-a plăcut cântecul, mi-a plăcut şi artistul – pentru că era foarte frumos. Am rugat-o pe mama, care era ziarist, să-mi caute şi să-mi aducă poze cu Elvis Presley. La acea vreme, existau chioşuri de difuzare a presei unde se comercializau – pe lângă ziare şi reviste – şi timbre, şi Loz în plic, dar şi fotografii de tip ilustrată/vedere (format A6) cu artişti români şi străini. Zilnic, în drum spre şcoală, mă uitam cu atenţie dacă la chioşcul din piaţa pe lângă care treceam sunt ilustrate cu Elvis, iar dacă erau le cumpăram.
Mama mi-a adus şi alte fotografii, din reviste străine, cu Elvis în concerte, dar şi o fotografie din revista Paris Match în care era familia lui Elvis – adică el, Priscilla (soţia) şi fetiţa lor, Lisa Marie (atunci foarte micuţă). Când am văzut poza, am spus: „Doamne, asta e… o familie de frumoşi!”.
După o vreme, deja ştiam şi versurile unora dintre cântecele lui. Probabil că şi alţi oameni care îl ascultau cântând sau îl vedeau la televizor simţeau ceea ce simţeam şi eu – admiraţie pentru acest artist talentat. Ceea ce m-a mirat – deşi, repet, eram destul de mică – era faptul că ţinutele de scenă ale lui Elvis erau într-o continuă schimbare. Avea şi ţinute elegante în care purta cravată sau papion, dar şi ţinute alcătuite din piele neagră sau denim (jeans) negru. Apoi a început să apară cu acele costume de culori deschise – alb sau bej -, cu revere înalte şi împodobite cu paiete şi pietre colorate, care îi dădeau o alură regală. Nu ştiu dacă acesta a fost motivul pentru care admiratorii lui – fanii, cum spunem astăzi – l-au numit „The King of Rock’n’roll”. Sau, mai scurt, „The King”.
Elvis Presley avea o voce unică şi un stil muzical/interpretativ cu totul special – un amestec de blues, country, gospel – care l-a făcut pe Bob Dylan să spună: „Când îl auzi pentru prima dată, ai impresia că ai ieşit dintr-o închisoare”. Mulţi artişti şi multe trupe s-au inspirat din muzica lui. Pe de altă parte, el stăpânea foarte bine mişcarea scenică şi dansul.
În anii ’70, Elvis a avut cele mai multe, mai mari şi mai impresionante concerte, fiind îmbrăcat cu acele ţinute de scenă regale despre care aminteam mai devreme. Mult mai târziu am aflat că omul care i-a creat şi ţinutele din piele, şi pe acelea din catifea, dar şi pe cele „regale” era Bill Belew (William Lewis Belew), din Los Angeles, el fiind cel care a conceput costumele lui Elvis până la sfârşitul vieţii artistului. Au existat şi costume de scenă inspirate de ţinuta karateka, sport pe care Elvis îl admira, şi aveau motive decorative diverse şi accesorii bogate – centuri late, mantii. Unul dintre primele costume de acest fel a fost „Tiger Jumpsuit”, numit astfel pentru că avea desenat un tigru, ca un omagiu adus poreclei unui karateka, „Tigrul”.
Elvis Presley şi-a asumat – cu succes – şi rolul de actor, apărând în peste 30 de filme în care a şi cântat. Prin toată creaţia sa – filmografie, discografie (peste 200 de albume şi single-uri editate în miliarde de exemplare), premii, nenumărate concerte – şi, nu în ultimul rând, prin imaginea şi stilul pe care şi le-a creat, Elvis a devenit ceea ce azi numim „o legendă” a muzicii.
Ultimul concert al lui Elvis a avut loc în 25 iunie 1977, la Indianapolis. După mai puţin de două luni, în 16 august, artistul a murit, la doar 42 de ani. Dar „legenda” Elvis a rămas, e actuală, chiar dacă au trecut 45 de ani de când el nu mai trăieşte.
Emblematică pentru viaţa şi imaginea lui Elvis este (şi probabil va fi mult timp de acum înainte) reşedinţa lui din Memphis – Graceland. A devenit un obicei ca în fiecare an – din 1982 încoace, de când Priscilla Presley a deschis pentru public această casă memorială – în ziua de 16 august (ziua în care artistul a murit) să vină la Graceland zeci de mii de fani care aduc un omagiu celui care a fost „The King”.
În 1991, Graceland a fost înscrisă în Registrul Naţional al Locurilor Istorice, iar în 2006, a fost declarată Monument Istoric Naţional.
După mulţi ani de la moartea lui Elvis, o altă mare artistă cânta o piesă care aminteşte de el – Cher. Ea a inclus în repertoriul său piesa „Walking in Memphis”, ale cărei versuri au trimitere către titluri de melodii sau versuri cântate de Elvis, dar şi către locuri, oameni – „Blue Suede Shoes”, Union Avenue, Graceland, Beale Street, cafeneaua de la Hollywood. Cher a lansat versiunea acestui cântec în albumul ei din 1995, „It’s a Man’s World”, iar versurile sunt următoarele:
„Put on my blue suede shoes
And I boarded the plane
Touched down in the land of the Delta Blues
In the middle of the pouring rain
W.C. Handy, won’t you look down over me?
Yeah, I got a first class ticket
But I’m as blue as a boy can beThen I’m walking in Memphis
Was walking with my feet ten feet off of Beale
Walking in Memphis
But do I really feel the way I feel?
Saw the ghost of Elvis
On Union Avenue
Followed him up to the gates of Graceland
Then I watched him walk right through
Now security they did not see him
They just hovered ‘round his tomb
But there’s a pretty little thing
Waiting for the King
Down in the Jungle RoomWhen I was walking in Memphis
I was walking with my feet ten feet off of Beale
Walking in Memphis
But do I really feel the way I feel?
They’ve got catfish on the table
They’ve got gospel in the air
And Reverend Green be glad to see you
When you haven’t got a prayer
But, boy, you’ve got a prayer in Memphis
Now Muriel plays piano
Every Friday at the Hollywood
And they brought me down to see her
And they asked me if I would
Do a little number
And I sang with all my might
She said ‘Tell me are you a Christian child?’
And I said ‘Ma’am, I am tonight’Walking in Memphis
Was walking with my feet ten feet off of Beale
Walking in Memphis
But do I really feel the way I feel?
Walking in Memphis
I was walking with my feet ten feet off of Beale
Walking in Memphis
But do I really feel the way I feel?Put on my blue suede shoes
And I boarded the plane
Touched down in the land of the Delta Blues
In the middle of the pouring rain
Touched down in the land of the Delta Blues
In the middle of the pouring rain,”
Surse text – https://www.elvisthemusic.com, https://ew.com, https://www.songmeaningsandfacts.com/, https://www.dcnews.ro, https://okmagazine.ro/
