vineri, iulie 10

19 – 44 de gânduri

44 de Ganduri - Marina BadulescuÎn urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.

19.

Se spune despre femei ca aparţin „sexului frumos”. Nici nu aprob, nici nu contrazic acest lucru. Ştiu doar că bărbaţii admiră femeile frumoase. Dar pentru ca ele să fie frumoase pentru voi, domnilor, uneori au nevoie de puţin ajutor.


Domnilor, v-aţi gândit vreodată cât timp din zi/săptămână/lună/an dedică femeile din viaţa voastră – mama, bunica, soţia, iubita, sora – spălatului? Mă refer atât la spălatul hainelor, cât şi la spălatul vaselor. Cât timp aţi fost copii, mama a fost cea care se ocupa de toate acestea. În unele cazuri, poate şi bunica ori sora mai mare. Mai apoi, cea care a preluat aceste atribuţii a fost soţia/iubita. 


V-aţi gândit vreodată că în aceste ore din zi/zeci de ore din săptămână/sute de ore din lună şi an, EA ar fi putut face altceva? Ceva care să-i bucure sufletul. În loc să stea în picioare lângă chiuveta din bucătărie (spălând farfurii, frecând cu peria de sârmă arsura de pe fundul unei cratiţe ori al unei tigăi) sau lângă chiuveta/ligheanul/cada din baie (spăland şosete şi batiste, frecând cu peria gulere şi manşete de cămăşi, limpezind de patru-cinci ori pulovere – până nu mai iese în apă niciun „fir” de detergent) ar fi putut citi o carte, s-ar fi putut uita la un film, s-ar fi bucurat de frumuseţea naturii în curte ori în parc, s-ar fi putut ocupa de ea, pentru a fi frumoasă şi elegantă (adică mergând la cosmetică, manichiură/pedichiură, coafat, croitorie). Ei bine, toate aceste sute de ore dintr-un an, zeci de mii de ore într-o viaţă vi le-a dedicat vouă, domnilor. Indiferent că v-a fost mamă, bunică, soră, soţie.


Mă întreb câţi dintre domnii care vor citi ceea ce scriu au dat o mână de ajutor mamei/bunicii/surorii/soţiei atunci când spăla vase/rufe. Mă întreb câţi dintre ei s-au gândit că detergentul afectează pielea mâinilor pe care ei le doresc frumoase şi catifelate atunci când ajung pe fruntea lor pentru a le alina durerea de cap… 


Desigur, sunt şi bărbaţi care ştiu cum să-şi ajute mamele/soţiile/iubitele. Ştiu bine asta, pentru că, din fericire, am avut astfel de bărbaţi în preajma mea. Primul a fost tata, care o ajuta mereu pe mama la toate treburile casei, inclusiv la spălatul vaselor, al hainelor, la aspirat covoare, cumpărături, gătit (atât cât se pricepea). De la el am aflat că se poate şi aşa. Tot de la el a învăţat şi nepotul lui (adică băiatul meu), care mă ajută oricând am nevoie. 


Pe de altă parte, am întâlnit şi bărbaţi care considerau că a face astfel de lucruri este… ceva înjositor pentru ei. „Asta e treabă de femeie, cum să fac aşa ceva?” – spuneau. 


Domnilor, faptul că ajutaţi o femeie la treburile casnice nu vă ştirbeşte cu nimic bărbăţia, dimpotrivă. Vă aduce un plus de admiraţie din partea unei femei pe care o iubiţi. Fie ea mamă/bunică/soţie.


Mai există şi „reversul medaliei”, e adevărat. Mă refer la genul de femeie care atunci când vede că e ajutată, încet-încet lasă totul în grija bărbatului de lângă ea. Nu sunt de acord nici cu acest aspect. Am cunoscut astfel de femei şi mă întreb ce vor face când domnul din casă va fi plecat în delegaţie câteva zile/săptămâni, sau când el nu va mai fi alături de ele – din diferite motive.


Cred că fiecare om – indiferent că e femeie sau bărbat – ar trebui să ştie să facă de toate. Adică un bărbat ar trebui să ştie să spele, să facă mâncare, să calce haine, să coasă un nasture (când stagiul militar era obligatoriu, tinerii bărbaţi învăţau să facă aceste treburi!); iar o femeie ar trebui să ştie să schimbe un bec atunci când se arde, să ştie care e diferenţa dintre şurubelniţă şi cleşte patent şi să le poată folosi corect pe ambele, să poată opri apa – rece sau caldă – în caz de inundaţie în bloc. E suficient să rotească un robinet plasat sub chiuvetă. Dar toate aceste aspecte ţin de felul în care am fost crescuţi/educaţi. Şi, nu în ultimul rând, ţin de bunul simţ al fiecăruia/fiecăreia dintre noi.


***


Desigur, vor exista voci care vor spune: „Dar s-au inventat maşina de spălat rufe şi cea de spălat vase!”. Sunt de acord, dar maşina de spălat rufe nu era prezentă în orice familie atunci când eraţi copii (sau chiar adolescenţi ori tineri adulţi), domnilor! Iar cea de spălat vase a apărut de puţină vreme în ţara noastră. Iar în anumite familii nevoiaşe – din zone rurale sau chiar din zone orăşeneşti – nu există nici în prezent maşină de spălat rufe. Ce să mai vorbim despre maşină de spălat vase?


Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *