În urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.
21.
Timpul este cel mai preţios dar al nostru, nu ştim când se termină, pentru că suntem vremelnici pe pământul ăsta. Aşadar, vă rog să nu irosiţi timpul aiurea! Nici în prietenii de conjunctură, nici în discuţii/polemici inutile, nici în resentimente faţă de cei care v-au dezamăgit. Şi nici în răzbunări, ferească Dumnezeu!
Aţi citit vreo carte scrisă de Irina Binder? Dacă nu, vă invit s-o faceţi, e posibil să regăsiţi în paginile acestor cărţi multe secvenţe de viaţă prin care aţi trecut.
Eu le-am citit pe multe dintre cele care au fost publicate. Fiecare dintre ele este un soi de carte-confesiune, chiar şi „Străinul de lângă mine” – pe care o consider roman, întrucât e vorba despre nişte personaje fictive. E adevărat, nu am citit toate cărţile ei. Le-am comandat, aştept să le primesc prin curier şi apoi să le citesc.
Revenind la cărţile Irinei, cred că oricine le-a citit s-a regăsit măcar într-o frază, într-o pagină, într-un capitol. Mi s-a întâmplat şi mie. Spre exemplu, textul de mai jos. Recitindu-l acum, am senzaţia că Irina a scris acolo ceea ce gândesc eu, deşi n-o cunosc personal şi nu am vorbit niciodată cu ea. Dar şi eu, ca şi ea, mi-am intersectat viaţa cu oameni fără suflet (ea le zice „fără caracter”), cu oameni care se gândesc doar la binele lor, nu şi la binele celor cărora se pretind a le fi prieteni (ea le spune „fără scrupule şi fără omenie”), cu oameni care vorbesc urât despre voi, în faţă sau „pe la colţuri”.
Tata mi-a spus, cândva, că nu-l poţi învăţa pe un om matur să fie „om de caracter” dacă nu l-au învăţat părinţii lui, în copilărie (în cei „şapte ani de acasă”). Irina spune, referindu-se la acelaşi lucru, că a reţinut de la tatăl ei faptul că „Unui om în pielea goală, n-ai ce să-i ceri din buzunar.”
Întotdeauna am preferat să nu intru în polemici cu astfel de oameni, pentru că ştiu că nu-i pot schimba şi nici nu e treaba mea să fac asta. Uneori am pierdut – şi prieteni (sau cel puţin aşa îi consideram eu), şi bani (pe care i-am dat „din buzunar” doar ca să închei „din faşă” un posibil conflict), şi timp (în care purtam discuţii pe care eu le credeam constructive, dar s-au dovedit a fi inutile, pentru că oamenii cu care am vorbit n-au înţeles ceea ce voiam să le transmit). Aşa cum spune Irina, aceşti oameni probabil sunt nefericiţi, dar ei nu ştiu acest lucru. Şi – iar probabil – îşi răsfrâng nefericirea asupra semenilor.
Nu regret nimic. Nici prietenii pe care i-am pierdut (poate că nu erau oamenii pe care îi credeam), nici banii (dacă ei s-au simţit fericiţi crezând că mă păcălesc, mă bucur pentru fericirea lor de-o clipă; slavă Domnului, n-am sărăcit din asta, deşi nu sunt un om bogat), nici timpul (am învăţat astfel că timpul meu e foarte preţios şi trebuie să-l împart cu persoane care ţin cu adevărat la mine).
Aşadar, de la Irina Binder citire… dar puţin prescurtat, sper să mă ierte Irina!
„Am detestat mereu conflictele şi discuţiile, mai ales cu oameni care nu au caracter. (…) Sunt oameni cu care nu se poate comunica şi consider absolut inutil să încerci să te aperi şi să îţi revendici drepturile în faţa celor fără scrupule şi fără omenie.
Am preferat să îmi văd de drum şi să îi las să vorbească aiurea în urma mea. Şi nici măcar nu sunt supărată pe aceste persoane, fiindcă sunt demne de compătimit dacă au preocupări atât de dezonorante. (,,,)
A intra în conflicte cu astfel de oameni ar însemna degradare, timp pierdut şi nervi irosiţi.
Toate acţiunile acestor oameni vorbesc despre ei înşişi: despre valorile lor, despre preocupările lor, despre calitatea lor umană. (…) Singura mea datorie faţă de oameni este respectul, pe care îl acord chiar şi acestor persoane care n-au înţeles că denigrându-mă nu mă pot murdări pe mine, ci se murdăresc doar pe ei.
Nu sunt şi nu voi fi niciodată victima acestor persoane… Ei sunt victimele propriilor lor răutăţi… Sunt nefericiţi, iar eu, pe oamenii nefericiţi nu mă pot supăra. Prin toate vorbele şi faptele lor, oamenii se descriu pe ei înşişi.” (Irina Binder – „Insomnii”, Editura For You, 2016)”
PS Fac o precizare. Nu-i „fac reclamă” Irinei Binder, nici nu are nevoie de aşa ceva. Cărţile ei sunt foarte apreciate şi cumpărate, iar blogul ei are nu-ştiu-câţi vizitatori/urmăritori.
Apreciază si Împărtășește cu prietenii
