miercuri, februarie 21

Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor

Mihai Eminescu„A fost născut într-o noapte de ianuarie, când Luceafărul strălucea mai tare decât în alte nopţi.” Cu aceste cuvinte începea lucrarea mea de bacalaureat la limba română, din 1981, având ca temă creaţia lui Mihai Eminescu. Am scris atunci vreo cinci-şase pagini A4 despre el (ceea ce era foarte mult pentru o lucrare de bacalaureat, la acea vreme), am dat multe citate, pentru că ştiam „pe dinafară” (sau „pe de rost” – cum vreţi să spuneţi) foarte multe poezii scrise de el. Am amintit atunci nu doar textele din programa şcolară, ci şi texte din creaţia lui postumă, care erau prea puţin cunoscute. Probabil din acest motiv am primit nota 10 (zece) la proba de limba română de la bacalaureat.

Îi rămân veşnic recunoscătoare profesoarei mele de limba română din liceu, Graziella Ştefan, pentru dăruirea şi pentru harul pedagogic pe care le avea, fără de care nu ştiu dacă, la vârsta aceea, aş fi putut citi cu plăcere (şi rămânându-mi în minte ceea ce citeam) nişte romane destul de grele şi dificil de înţeles pentru acea vârstă – „Răscoala” şi „Ion” de Liviu Rebeanu, „Moromeţii” de Marin Preda şi altele.

Carte graziellaDoamna Graziella Ştefan a fost un profesor de excepţie (Dumnezeu s-o odihnească), nu doar prin faptul că ştia cum să-şi apropie elevii, dar şi prin faptul că ştia cum să-i apropie pe elevi de literatura română. Dumneaei a fost şi autor de manuale de Limba română pentru clasele V-VIII mulţi ani.

Mulţi critici literari şi mulţi scriitori (prozatori sau poeţi) – unii fiindu-i contemporani, alţii urmaşi – au scris despre Eminescu, lăsându-ne cuvintele lor ca un omagiu adus poetului nepereche – aşa cum l-a numit George Călinescu.

* „Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.” (Titu Maiorescu)

* ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” (George Călinescu)

* ”Eminescu şi-a petrecut toate clipele vieţii lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce vroia să facă, şi e foarte puţin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puţinul acesta partea cea mare sunt lucrări după părerea lui încă neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită, cedând stăruinţelor puse de alţii. Numai rar de tot se întâmpla ca să fie mulţumit şi el însuşi de ceea ce a scris, şi nemulţumit era nu de ceea ce a zis, ci de forma în care îi era reprodusă gândirea.” (Ioan Slavici)

* ”Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei.” (Tudor Vianu)

* ”A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singurateca slavă.”  (Tudor Arghezi)

* „El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deşert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca, ne dă temeiuri ca totuşi să nu desnădăjduim.” (Geo Bogza).

* ”Cu numele lui magic deschidem toate porţile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot.” (Constantin Noica)

* „Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar în clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţia nenăscuţilor. Eminescu este un aer pur, genuin, un aer curat…” (Nichita Stănescu)

* ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al naţiei dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale.” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga)

* „Ne întoarcem mereu la Eminescu, pentru că poezia lui nu s-a învechit. (…) Cred că se înşeală cei care judecă poezia şi proza lui Eminescu în funcţie de tendinţele lui naţionaliste şi tradiţionaliste (…), cei care văd în Eminescu strămoşul xenofobiei româneşti ori nu ştiu să citească, ori nu citesc ce trebuie.” (Eugen Simion)

Prima dată când am ascultat un cântec despre Eminescu a fost în adolescenţă, când eram elevă de liceu. L-am ascultat la un spectacol al Cenaclului Flacăra, îl cânta Adrian Zărnescu, iar versurile erau scrise de poetul Adrian Păunescu („Dor de Eminescu):

„Într-o lume relativă

Ce-a făcut şi-a desfăcut,

Eminescu-i remuşcarea

Dorului de absolut.

Dacă unu şi cu unu

Nu mai vor să facă doi,

Eminescu este chipul

Infinitului din noi.

Fără el oricare lucru

Şi-ar urma cărarea sa,

Fără el chiar steaua noastră

Dintre stele ar cădea.

Pe pământul vechii Dacii

Când mai mare, când mai mic,

Dacă n-ar fi Eminescu

Viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei îi e fiul

Şi Munteniei nepot,

L-a-nfiat întreg Ardealul,

Eminescu-i peste tot!

Într-o lume relativă

Mai avem un nume sfânt,

Eminescu-i România

Tăinuită în cuvânt.”

 

Concluzia? Poate că niciodată nu e prea târziu, prea devreme sau prea mult să-l citim sau recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu.

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *