miercuri, februarie 21

10 – 44 de gânduri

44 de Ganduri - Marina BadulescuÎn urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.


10.

„Copiii trebuie să înveţe de când sunt mici valoarea banilor, mai precis a banilor câştigaţi prin muncă. Nu vorbesc ‘din cărţi’, vorbesc în calitate de mamă, dar şi în calitate de fiică a unor părinţi de la care am învăţat acest lucru. Când eram foarte mică, niciodată nu primeam nimic fără să ‘muncesc’ pentru a obţine ceea ce-mi doream. Nu pentru că părinţii mei nu şi-ar fi permis să-mi ofere ce-mi doream, dimpotrivă. Am crescut într-o familie fără probleme financiare. Dar mama şi tata m-au învăţat de când eram copil un lucru pe care nu l-am uitat nici acum. Ştiam că pentru a obţine ceva ce îmi doream trebuia să ‘muncesc’ – în felul meu, adică învăţând, având note bune la şcoală. Aşa, fiind premiantă la fiecare sfârşit de an şcolar (nu neapărat premiul I, mergea şi al II-lea), am ‘obţinut’ întâiul meu ceas de mână, prima pereche de patine (Doamne, de câţi ani n-am mai fost la patinoar!), prima bicicletă, primii pantaloni evazaţi (care erau la mare modă atunci), primii pantofi cu toc (e drept, micuţ, doar trei centimetri, dar eram în clasa a şasea!), primii blugi (marca Wrangler, n-am uitat).

Tot de la mama şi tata am învăţat că atunci când am bani (pe care tot ei mi-i dădeau, lunar, în sume mici), nu trebuie să-i cheltuiesc fără noimă. Şi niciodată pe toţi, e bine să păstrez ceva şi să adun în puşculiţă. Cine ştie când voi avea nevoie… Tata îmi spunea, când aveam 8-9 ani, că în cazul în care am de ales între a cumpăra o ciocolată sau o jucărie, e mai bine să aleg jucăria. Explicaţia lui? ‘Ciocolata o mănânci imediat şi a doua zi nu mai ai nimic. Jucăria o poţi păstra şi te poţi bucura de ea un an, doi, trei…’

Cuvintele lui mi s-au întipărit atât de bine în minte, încât în perioada studenţiei, când tata îmi dădea zilnic 12 lei (2 lei pentru călătoria cu metroul dus-întors şi 10 lei pentru mâncare), renunţam câteva zile la cafeaua şi sandvişul de la bufetul facultăţii, iar la final de săptămână sau o dată la două-trei-patru săptămani, cu banii strânşi îmi cumpăram ceva de îmbrăcat – o bluză, o rochie, o fustă – sau pantofi. (De reţinut că în acei ani, pantofii cei mai buni erau marca Guban şi costau 450 de lei! Asta însemna cam un sfert de salariu mediu pe economie, la acea vreme…). Mi le-aş fi putut cumpăra şi dacă i-aş fi spus tatălui meu că am nevoie de bani pentru că îmi place o rochie sau îmi doresc nişte pantofi. Dar satisfacţia mea era mult mai mare când procedam aşa, strângând bani. Unde mai pui faptul că aveam un avantaj sărind peste sandvişul de la prânz? Aşa îmi puteam păstra o siluetă de invidiat!

Şi în prezent, dacă trebuie să aleg între a cumpăra o pizza sau un tricou (ambele au, relativ, acelaşi preţ), aleg tricoul. Pot mânca ce am în frigider în loc de pizza, dar rămân cu tricoul! Apropo de pizza, în urmă cu doi-trei ani, fiind în ultima zi de concediu la mare – când banii erau pe terminate – am văzut în bazarul din Neptun o rochie albă, foarte frumoasă. Preţul rochiei era puţin mai mare decât al unei pizza. Am renunţat la mesele de prânz şi seară, ca să-mi cumpăr rochia, pe care o port şi anul acesta. Cine ştie? Probabil o voi mai purta câteva veri.

Am încercat să-i transmit acest fel de a gândi şi băiatului meu, de când era mic. Uneori procedează aşa cum l-am învăţat, alteori nu. În perioada pe care o trăim acum sunt multe tentaţii, sunt mulţi tineri în jurul lui care probabil îi transmit altceva decât i-am transmis eu. Dar ştiu că va veni momentul când se va maturiza şi va înţelege cum e mai bine să facă”.

Apreciază si Împărtășește cu prietenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *