Locuri, oameni, prietenie, muzică – Sibiu, HermannstadtFest (partea I)

Vi s-a întâmplat vreodată să vă „îndrăgostiţi” de un anumit loc din ţara noastră? Vă întreb gândindu-mă la mai multe motive – fie pentru că respectivul loc (oraş/staţiune/zonă) este foarte frumos şi v-a impresionat; fie pentru că aţi trăit momente de neuitat acolo; fie pentru că aţi cunoscut în acel loc persoane deosebite, de care ulterior v-au legat prietenii trainice; fie pentru că aţi ajuns acolo prin intermediul unor persoane care vă sunt prietene, iar faptul că aţi fost împreună în acel loc a adus „un plus” prieteniei voastre. Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori.

Recunosc, fără nicio reţinere, că m-am „îndrăgostit” de multe locuri din ţară, de-a lungul vieţii – Băile Felix, Mangalia, Petroşani, Mamaia, Craiova, Târgu Jiu, Tulcea, Sibiu, Sighişoara, Eforie, Iaşi, Câmpina (şi Telega – aflată la 4 km de Câmpina), Bran, Sulina, Eforie, Costineşti… (lista poate continua).

De unele locuri m-am „îndrăgostit” pentru că am fost acolo cu părinţii mei în copilărie/adolescenţă, de altele – pentru că de ele mă leagă amintiri din tinereţe sau din perioada maturităţii mele. De unele locuri m-am „îndrăgostit” pentru că le-am descoperit şi mi s-au părut minunate, de altele – pentru că dincolo de frumuseţea locurilor, am găsit acolo şi o îmbinare/legătură a lor cu o altă mare „iubire” a mea – muzica.

Un astfel de loc este oraşul Sibiu. Prima oară când am văzut acest oraş a fost în adolescenţă – eram elevă de liceu, iar după examenul de „treapta a doua” (cei din generaţia mea ştiu despre ce vorbesc) am fost cu părinţii într-un circuit prin ţară. Când am ajuns la Sibiu şi am privit în jur, mi s-a părut că m-am întors în timp. Vedeam în jur clădiri care mă purtau în istoria acelor locuri, vedeam foste ziduri ale unei cetăţi, vedeam imagini din perioada medievală care se păstrau foarte bine şi mă duceau cu gândul la domniţe din castele… (eram adolescentă, vă rog să mă înţelegeţi).

A trecut apoi mult timp în care nu am mai ajuns în Sibiu. Dar în 2014, am fost din nou acolo, la nunta nepoatei mele Delia (fiica verişoarei mele), care s-a căsătorit şi s-a stabilit în acest oraş. Am fost fericită să particip la nunta ei cu Răzvan, dar m-a bucurat şi faptul că revenirea mea la Sibiu s-a îmbinat cu… muzica – nu doar cea de la nunta lor, ci şi cea de la festivalul „Tatoo” (am fost şi acolo).

De la o vreme, particip în fiecare an la un festival muzical internaţional pentru copii şi tineri, care se desfăşoară de zece ani la Sibiu – HermannstadtFest. Pe Daniela Simionescu, omul care pune tot sufletul în organizarea acestui festival, am cunoscut-o întâmplător. Sau poate nu întâmplător, pentru că ne-am întâlnit la un eveniment muzical, organizat de Teatrul „Constantin Tănase”, în memoria compozitorului Florin Bogardo. Prietena mea Olivia Sima, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Internaţional, m-a văzut şi ne-a făcut cunoştinţă mie şi Danielei. Daniela mi-a mulţumit pentru faptul că scrisesem recent (precizare – recent la acea vreme, adică în urmă cu nişte ani) un articol despre festival şi am făcut schimb de numere de telefon.

La următoarea ediţie a festivalului m-a invitat la Sibiu. M-am dus cu multă plăcere. Şi am cunoscut mulţi oameni de calitate, cu pasiune pentru muzică, pentru cultură; am reîntâlnit alţi oameni pe care deja îi cunoşteam şi îmi erau prieteni; am legat alte prietenii care durează în timp, dovada este că şi săptămâna trecută am fost invitată acolo, m-am bucurat să văd şi să ascult copii şi tineri talentaţi, veniţi din toată ţara, dar şi din străinătate. A fost o reală plăcere să-i urmăresc pe scenă şi să asist la bucuria lor în momentele în care au câştigat un premiu, o medalie, o diplomă.

Ceea ce admir la echipa care organizează acest festival este faptul că oamenii care o alcătuiesc sunt foarte dedicaţi şi serioşi în tot ceea ce fac. Pe de altă parte, îi admir şi îi preţuiesc pentru că acordă importanţa cuvenită marilor nume din cultura românească (fie ei cântăreţi, compozitori, poeţi, textieri) pe care i-au inclus în secţiunile festivalului de-a lungul anilor. Amintesc doar câţiva dintre ei: Temistocle Popa, Florin Bogardo, George Grigoriu, Viorel Gavrilă, Marius Ţeicu, Ioan Gyuri Pascu, Şerban Georgescu, Adrian Păunescu, Aurelian Andreescu, Laura Stoica, Luminiţa Anghel, Mădălina Manole, Stela Enache, Valeriu Sterian, Ionel Tudor, Andreea Andrei…. lista e foarte lungă (unii dintre ei, din păcate, fiind acum în Cer).

O altă bucurie a participării mele la HermannstadtFest este faptul că revăd, an de an, artişti şi jurnalişti pe care îi respect, îi preţuiesc şi, mulţi dintre ei mă onorează cu prietenia lor.

Muzicianul Adrian Ordean este, în fiecare an, nu doar preşedintele juriului, ci şi preşedinte de onoare al festivalului. Pe Adi (îmi permit sa-i spun aşa pentru că ne cunoaştem de mult timp şi suntem prieteni) îl ştiu de când cânta cu formaţia Roşu şi Negru (de atunci există celebra melodie „Pseudofabulă” – aia cu „Într-o nu ştiu care seară/Într-o nu ştiu care vară…”, dar despre care puţină lume ştie că vocea care o cânta era chiar a lui Adi). Ulterior, ne-am cunoscut, la mare, în celebrul turneu „Marlboro Music”, organizat pe litoral în anii ’90. Şi, „după ani şi ani” – vorba cântecului său -, ne-am reîntâlnit, în 2013, când Adi a hotărât să iasă din studioul de înregistrări şi să revină pe scenă (cu trupa Pact by Leo Iorga & Adi Odean, alături de Leo Iorga, Marian „Lache” Mihăilescu, Cristi Iorga, Dan Stesco „Polymoog”, Alex Ardelean).

Apropo de „Pseudofabulă”, anul acesta, la festivalul de la Sibiu, fiica lui Adi – Denise – şi nepoata sa – Anabelle -, împreună cu alte două fetiţe, i-au făcut o surpriză lui Adi, cântând piesa costumate în personajele melodiei – pisică, şoricel, căţel, chiar şi „vânătoreasă”. A fost un moment distractiv, dar şi emoţionant. Emoţionant pentru că momentul era legat de faptul că Adi a primit, la ediţia din acest an a festivalului, titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Sibiu şi „Cheia oraşului”.

Şi, un alt motiv de bucurie al participării mele anuale la HermannstadtFest este… personal. Ajungând la Sibiu, mă reîntâlnesc, în fiecare an, cu nepoţii mei – Delia şi Răzvan. Iar începând de anul acesta, şi cu băieţelul lor – Eric (eu îl numesc „strănepot”, pentru că mama lui, Delia, îmi este nepoată, fiind fiica verişoarei mele).

Cum spuneam la începutul acestui text, unele locuri din ţara noastră îmi sunt dragi şi pentru că îmi oferă ocazia de a cunoaşte oameni sau de a redescoperi persoane pe care deja le cunoşteam. În acest an, la Sibiu, am avut ocazia de a cunoaşte un cuplu tânăr, din Craiova.

Andreea şi Alex s-au căsătorit de curând şi i-am întâlnit într-o seară, pe terasa hotelului „Împăratul Romanilor” din Sibiu. Întâmplător sau nu – deşi eu cred că nimic din ceea ce face parte din viaţa noastră nu e întâmplător – eram cazaţi în acelaşi hotel. Vorbind cu ei, am aflat că sunt din Craiova, le-am spus că şi părinţii mei erau născuţi în zona Craiovei, că am rude în acel oraş, şi am stat la poveşti cu ei timp de peste două ore – despre Craiova, despre fiecare dintre noi. Nu ştiu de ce ne-am confesat unii altora, dar – cum spunem mai devreme – probabil că nimic nu e întâmplător; probabil, în acea seară, s-a legat o nouă prietenie. La finalul întâlnirii mele cu Andreea şi Alex, am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de email, promiţându-ne unii altora că ne vom întâlni când unul dintre noi ajunge în oraşul în care locuieşte celălalt. Îi admir pe aceşti tineri – pentru că am constatat că sunt oameni de calitate – şi le doresc tot ce e bun pe lume!

În aceeaşi seară – şi eu, şi ei – l-am cunoscut pe Alexandru. Un tânăr frumos, manierat şi foarte amabil, care lucrează la hotel. I-am spus atunci că voi scrie despre el, pentru că nu am întâlnit, până în acel moment, un om care să se poarte atât de atent, de respectuos, de amabil şi de cald cu un… client (că asta eram toţi trei pentru el, nişte clienţi ai hotelului). L-am întâlnit pe Alexandru şi a doua zi, când i l-am prezentat Oliviei, prietena mea – tot jurnalist, la Radio România Internaţional. Alexandru a auzit remarca Oliviei referitoare la felul în care se vede cerul când tavanul restaurantului de la hotelul „Împăratul Romanilor” se „deschide spre cer” şi l-a deschis mai mult.

Olivia deja a scris – pe contul ei de Facebook – că „Hotelul ‘Împăratul Romanilor’ din Sibiu este un loc binecuvântat, cu oameni frumoşi în adevăratul sens al cuvântului, cu educaţie, bunăvoinţă şi bucurie. Bucuria de a bucura oameni. Doar atât. Aşa ne a spus nouă, mie şi Marinei / Marina Badulescu, duminică dimineaţă (adică în 19 iunie 2022 – n.a), Sasu Alexandru, un braşovean venit la Sibiu ‘cu serviciul’: ‘Mi-aţi făcut ziua mai bună pentru că vă place la noi!’ „.

Subscriu cuvintelor scrise de Olivia, adăugând că Alexandru este unul dintre puţinii tineri – deja i-am amintit pe Andreea şi Alex – pe care i-am cunoscut, remarcat şi admirat în ultima vreme. Alexandru, îţi mulţumesc pentru tot! Iar în acest „tot” intră atenţie, bună dispoziţie/umor, dar şi eleganţă în ţinută, comportament şi atitudine.

Nu întâmplător am lăsat la final revederea mea cu Eniko. O întâlnisem/cunoscusem, cu nişte ani în urmă, la un eveniment muzical, legat de compozitorul Şerban Georgescu (Dumnezeu să-l odihnească în pace). Dar abia acum, la Sibiu, am redescoperit-o. Sau poate abia acum am cunoscut-o cu adevărat. Mi-a făcut plăcere să o revăd, mai ales că era alături de Alessia, fiica ei şi a regretatului compozitor Şerban Georgescu. Pe Şerban l-am cunoscut cu foarte mulţi ani în urmă, când era căsătorit cu Mădălina Manole (Dumnezeu s-o odihnească în pace) şi când am dat”nas în nas” cu Dodolin, căţelul lor care muşca pe oricine le intra în curte. I-am povestit lui Eniko toate aceste amintiri pe care le am, iar ea, zâmbind trist, mi-a spus: „Dodolin a murit la puţin timp după ce a murit Şerban”. Am stat mult timp de vorbă cu ea şi m-a bucurat/onorat încrederea pe care mi-a acordat-o, împărtăşindu-mi amintiri care ţin de viaţa ei personală. Am cunoscut-o şi pe Alessia – fiica lui Şerban şi lui Eniko – şi m-a uimit asemănarea fizică dintre tată şi fiică. La plecarea spre Bucureşti, eu şi Eniko am făcut schimb de numere de telefon şi am stabilit că ne vom întâlni şi în Bucureşti. Cum spuneam, nimic nu e întâmplător.

Voi reveni cu partea a doua (poate şi cu a treia) despre Sibiu, HermannstadtFest.