În urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.
7.
„Nu ne putem trăi viaţa din amintiri. Nici bune, nici rele. Nu putem trăi veşnic trişti sau încrâncenaţi din cauza unor oameni care ne-au dezamăgit sau a unor momente neplăcute petrecute odată, demult, dar nici nu putem trăi cu iluzia că momentele fericite din alte vremuri sau că oamenii care ne-au fost aproape de suflet odată, demult, se vor întoarce la noi. Trebuie să ne împăcăm cu trecutul. Bun sau rău, el s-a dus.
Am întâlnit persoane ancorate atât de mult în trecut, încât au reţinut cuvânt cu cuvânt discuţii purtate cu foşti soţi (iubiţi)/foste soţii (iubite). Sigur, acest lucru are multe aspecte. Când acea persoană nu mai există în viaţa noastră pentru că a părăsit lumea asta, e de înţeles. Dar când acea persoană nu mai există în viaţa noastră pentru că a plecat găsindu-şi alt drum, nu văd de ce ne-am irosi timpul cu iluzia că se va întoarce cândva. Mereu ne aşteaptă un alt orizont, pentru a-i trece pragul. Nu poţi trăi prezentul şi nu poţi privi cu ochi senini spre viitor dacă nu laşi în urmă trecutul. Şi, mai ales, nu poţi spera. Iar speranţa este ‘vitamina’ vieţii noastre.”
Apreciază si Împărtășește cu prietenii