Cuvântul „stil”, conform mai multor ediţii ale Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (1998, 2002, 2009), are foarte mute sensuri – poate fi un mod specific de exprimare; poate să reprezinte totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic; poate fi construcţia caracteristică a frazei într-o limbă.
Totodată, poate fi ansamblul particularităţilor de manifestare specifice unui popor, unei colectivităţi sau unui individ; poate reprezenta un mod de a fi, de a acţiona, de a se comporta al unei persoane; poate fi unul dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferenţă de 13 zile (calendarul gregorian şi calendarul iulian). Mai poate fi o modalitate de exprimare artistică, a unei anumite perioade, în muzică, pictură, dans, dar poate fi şi cuvântul de la care derivă un alt cuvânt – stilistică. Sau poate să definească un fel de a te îmbrăca (stil vestimentar).
Cuvintele din limba română au foarte multe sensuri. Poate că din acest motiv nu înţeleg de ce, în ultima vreme, unii renunţă – în exprimare – la cuvintele româneşti, în favoarea celor împrumutate din limbi străine, cel mai des din limba engleză. Mai precis din… engleza americană.
În rubrica STIL mă voi referi cu precădere la stilul estetic – atât vestimentar, cât şi comportamental. Din punct de vedere vestimentar, o voi cita pe Coco Chanel, tânăra visătoare şi talentată care a clădit un „imperiu” din stilul său – nu doar cel vestimentar, ci şi acela de atitudine, de comportament -, fiind considerată cea mai influentă creatoare de modă din toate timpurile.
„Am creat stilul vestimentar cel mai cunoscut în toată lumea, pentru că moda este efemeră, dar stilul este veşnic.”, spunea Coco Chanel. Tot ea afirma că „Moda trece, dar stilul rămâne.”
