În urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.
9.
„De foarte multe ori am auzit expresia ‘Mă bucur că am făcut un bine cuiva. Dumnezeu vede şi mă va răsplati.’ (sau expresii în genul acesta). Tot de multe ori am auzit expresia ‘Nu fac aşa ceva, că mă pedepseşte Dumnezeu, eu sunt om cu frică de Dumnezeu.’ (sau expresii în genul acesta).
Am ascultat şi m-am gândit. Nu o oră, nu o zi, m-am gândit mult timp. Oare Dumnezeu chiar ne pedepseşte? Oare Dumnezeu chiar ne răsplăteşte? Mai târziu am aflat, de la un preot, că aceste expresii sunt foarte bine ‘înşurubate’ în mintea celor care fac paradă de credinţa lor, nu a celor care sunt cu adevărat credincioşi. Preotul despre care vorbesc e din generaţia mea, poate puţin mai mare. Nu-i dau numele, pentru că e foarte cunoscut. Şi e foarte iubit de enoriaşi. El a ‘demontat’ în câteva cuvinte aceste expresii şi le-a argumentat, în acelaşi timp. ‘Să ne amintim rugăciunea ‘Tatăl nostru’. Dumnezeu este Tatăl. Orice tată îşi iubeşte copiii, indiferent că fac sau că nu fac ceva anume, indiferent că sunt cuminţi sau obraznici, deci şi Tatăl nostru ceresc, al tuturor, ne iubeşte pe toţi. El nu pedepseşte nimic, nici nu răsplăteşte nimic. El iartă greşelile, indiferent dacă oamenii cred sau nu în El, important e să-şi recunoască, lor înşişi, aceste greşeli. Pentru că omul face greşeli şi voit, şi nevoit. Omul este supus greşelii. Frică de Dumnezeu? Nu sunt de acord cu expresia asta. În Dumnezeu e bine şi frumos să credem, nu să ne fie frică de El. Credinţa în Dumnezeu, ca şi iubirea Lui faţă de oameni, nu se măsoară. Nu există unitate de măsură aici, nici în numărul de slujbe la care merg oamenii, nici în câte posturi ţin ei, nici în câte semne ale Sfintei Cruci îşi fac atunci când trec pe lângă o biserică. Importantă e credinţa din suflet, nu să se facă paradă din ea’.
Dar, mai spunea preotul, în viaţă există ‘liberul arbitru’, noi alegem dacă facem lucruri bune sau lucruri rele – când vorbim sau când gândim. E adevărat că uneori facem lucruri care aduc bucurie sau măcar speranţă pentru unii oameni, fără să realizăm acest lucru. Alteori facem lucruri care aduc necaz altor oameni, fără să realizăm acest lucru. Preotul mi-a dat un exemplu foarte clar. ‘Să zicem că în nu-ştiu-care război, ar fi intervenit ajutorul lui Dumnezeu pentru una dintre părţi. Ce ar fi însemnat asta? O anume parte avea de câştigat – nu doar laurii victoriei, ci şi putere, deci să-i pună la picioarele ei pe învinşi. În schimb, cealaltă parte ar fi suferit – vieţi pierdute, durerea înfrângerii, supunerea faţă de învingător. Chiar crezi că Dumnezeu dăruieşte bucurie unora şi suferinţă altora?’ Recunosc, la aşa ceva nu mă gândisem. Tot el a adăugat ceva legat de a face rău cuiva. ‘Dacă eşti martorul unei fărădelegi şi denunţi Poliţiei făptaşul, nu înseamnă că i-ai făcut lui un rău, nici că i-ai făcut un bine celui năpăstuit. Ai făcut ceea ce e drept’.
Sfatul preotului a fost, la finalul discuţiei pe care am avut-o cu el, că oamenii ar trebui să-şi trăiască viaţa frumos, în onoare, în demnitate, să facă doar ceea ce e drept, ce e cinstit. Nu doar cei credincioşi, ci şi ateii. Când pot, să ajute. Când nu pot, nu trebuie să-şi facă o vină din faptul că nu au posibilitatea să ajute. Important este, spunea preotul, ‘să poată dormi liniştiţi când pun capul pe pernă’. Dacă sunt împăcaţi cu ei înşişi, oamenilor le va fi bine”.
Apreciază si Împărtășește cu prietenii
