În urmă cu nişte ani (nici nu mai ştiu câţi) am scris într-o agendă o listă cu… gânduri. Agenda e din 2007, dar nu am siguranţa că notiţele sunt de atunci, e posibil să le fi scris mai târziu. Am găsit agenda recent, când făceam ordine în sertarele bibliotecii, răsfoind tot felul de carneţele, agende, dosare, hârtii pe care intenţionam să le arunc. Am rupt din agendă foile care cuprind lista şi le-am oprit, pentru că după ce le-am citit, mi s-au părut la fel de actuale pentru mine, acum, ca şi în urmă cu mulţi ani, când le-am scris. În total sunt 44 de gânduri. Citindu-le, poate vă veţi regăsi în ele sau poate veţi avea altă părere.
14.
„Doamne, de câte ori mi-am muşcat mâinile şi mi-am înghiţit vorbele, gândindu-mă că nu e drept ce se întâmplă, că altfel ar fi fost firesc să se petreacă un anumit lucru, sau că nu e normal să învingă răul în faţa binelui, necinstea în faţa cinstei, ori minciuna în faţa adevărului! De câte ori nu m-am gândit că viaţa e nedreaptă!
Dar pământul pe care trăim (vremelnic, e adevărat) este populat cu tot felul de vietăţi. Inclusiv cu oameni, şi ei de toate felurile. Unii buni, alţii rai. Unii cinstiţi, alţii parşivi. Unii cu coloana vertebrală dreaptă, alţii… cu ea mai curbată, ori mai flexibilă – depinde cum bate vântul oportunităţii.
Cred că e important să înţelegem un lucru: oamenii nu pot fi aşa cum ne dorim noi (din punct de vedere al caracterului). Fiecare om e aşa cum a fost educat, aşa cum a fost format, aşa cum îi dictează mintea sau conştiinţa.
Şi mie mi s-a părut că uneori viaţa e nedreaptă. Nu doar în ceea ce mă priveşte, ci şi în cazul altora. Dar cine suntem noi să judecăm? Există oameni pregătiţi în sensul acesta, care judecă şi hotărăsc ce e drept şi ce nu, care fac dreptate şi limpezesc apele tulburi. Şi de cele mai multe ori o fac bine, am constatat acest lucru ‘pe propria-mi piele’.
E nevoie să avem puterea de a trece peste ceea ce e nedrept în viaţă (sau ni se pare că e nedrept) şi… să vedem soarele din spatele norilor, să vedem bucuria de lângă noi, înainte de a privi tristeţea/norii/teama din zare.
E extraordinar ca atunci când eşti împovărat de griji sau de teamă, de revoltă sau de amărăciune, să te întâmpine în prag, acasă, două braţe de copil şi un chip luminos, zâmbitor spunând: ‘Mama, ce bine că ai venit! Îmi era dor de tine! Ce mi-ai adus?’ (e valabil şi în varianta ‘Tata, ce bine că ai venit! Îmi era dor de tine! Ce mi-ai adus?’). Cei care nu sunt părinţi nu pot înţelege acest sentiment. Dar cei care sunt părinţi ştiu bine despre ce vorbesc.
Da, viaţa pare (sau poate fi) uneori nedreaptă, dar e atât de frumoasă! Ce bucurie mai mare poate exista decât să-ţi spună copilul tău ‘Mama, azi am învăţat să scriu numele tău!’ ori ‘Tata, hai să mergem în parc la fotbal!’?
E o zicală veche, care spune – referitor la copii: ‘Cine-i are să-i trăiască, cine nu să nu-i dorescă’. De obicei, proverbele şi zicalele din popor sunt înţelepte. Dar care e înţelepciunea acestei zicale eu încă nu am priceput-o, pentru ca – în opinia mea – copiii sunt cea mai mare bucurie pe care ţi-o poate oferi viaţa. E drept, copiii aduc şi griji, şi nopţi nedormite, şi tristeţi uneori. Dar ce poate fi mai frumos decât să ştii că ai dat viaţă altei vieţi? Ce poate fi mai frumos decât să vezi cum copilul tău creşte, devenind OM? Însă pentru a deveni OM, important este să ştim să-i educăm pe copii în aşa fel încât să fie buni, cinstiţi, corecţi, cu coloana vertebrală dreaptă, nu…cum bate vântul”.
Apreciază si Împărtășește cu prietenii
